Home » D:News » Mormântul faraonului Tutankhamon ascunde un SECRET extrem de important

Mormântul faraonului Tutankhamon ascunde un SECRET extrem de important

Mormântul faraonului Tutankhamon ascunde un SECRET extrem de important
Publicat: 19.03.2016
Încăperile funerare au fost identificate în anul 1922, de către arheologul britanic Howard Carter

Ministrul egiptean al Antichităţilor Mamdouh El Damati a făcut publice o serie de descoperiri făcute în interiorul mormântului faraonului Tutankhamon. Acesta susţine că experţii sunt 90% siguri că au descoperit două încăperi secrete, ascunse în spatele unor ziduri. Conform arheologului britanic Nicholas Reeves, într-una dintre camere s-ar putea afla sarcofagul reginei Nefertiti.

Scanările, realizate cu ajutorul unui dispozitiv radar, au scos în evidenţă faptul că în spatele zidurilor se află obiecte din metal, dar şi din material organic. Experţii se aşteaptă să descopere mult mai mult decât atât la sfârşitul lunii acesteia, când vor întreprinde noi cercetări, realizate cu scopul de a determina suprafaţa încăperilor, dar şi grosimea zidurilor.

Ministrul nu este de acord cu ipoteza înmormântării reginei într-una din camerele identificate recent. Totuşi, el este de părere că există posibilitatea descoperirii unui sarcofag, însă acesta nu ar aparţine lui Nefertiti.

La sfârşitul anului trecut, Nicholas Reeves a identificat ceea ce el susţinea că ar putea fi două uşi secrete, ascunse în zidurile care străjuiesc mormântul faraonului. Arheologul este de părere că descoperirea unor încăperi suplimentare este foarte probabilă, deoarece suprafaţa locului de înhumare este mult prea mică pentru a fi destinată unui conducător din Egiptul Antic şi el ar fi fost, de fapt, depus într-o încăpere proiectată pentru o regină.

Sursa: youtube.com/ The Red Phoenix

Mormântul lui Tutankhamon a fost descoperit în anul 1922, de către arheologul britanic Howard Carter. Deşi structura propriu-zisă nu impresionează prin dimensiunile sale, ea este recunoscută şi astăzi ca fiind parte a celui mai intact mormânt descoperit până acum.

Descoperirea sarcofagului reginei Nefertiti ar reprezenta, cu siguranţă, una dintre cele mai mari realizări ale lumii ştiinţifice din ultimul secol. „Această veste ar putea fi mai importantă chiar şi decât cea a găsirii lui Tutankhamon”, a declarat, în final Mamdouh El Damati. 

Sursa: cnn.com

Vă mai recomandăm şi: Suntem tot mai aproape de CLONAREA dinozaurilor. Ce au identificat cercetătorii americani în fosila unei femele de Tyrannosaurus Rex – VIDEO

                                    Cimentul este de domeniul trecutului. Materialul REVOLUŢIONAR care îl va înlocui – VIDEO

                                     A reuşit să rezolve ”momentul epocal din matematică” şi a câştigat 700.000 de dolari

 

 

 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, nici nedreaptă”
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, ...
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la Tesla
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la Tesla
În urmă cu 114 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui Halley
În urmă cu 114 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui Halley
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și Vladimir Putin
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și Vladimir Putin
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost construite?
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost construite?
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin
Cristian Șofron, unul dintre copiii-fenomen ai cinematografiei din România, invitat la Altceva cu Adrian Artene
Cristian Șofron, unul dintre copiii-fenomen ai cinematografiei din România, invitat la Altceva cu Adrian Artene
Ce putem afla din cristalele antice despre apa și continentele Pământului?
Ce putem afla din cristalele antice despre apa și continentele Pământului?
(P) Cele mai importante momente din istoria jocurilor de noroc
(P) Cele mai importante momente din istoria jocurilor de noroc
Maimuțele capucin folosesc pietre și bețe pentru a căuta mâncare în pământ
Maimuțele capucin folosesc pietre și bețe pentru a căuta mâncare în pământ